Scurt Istoric

În urmă cu aproape 80 de ani, mai exact la data de 5 noiembrie 1938, s-a înfiinţat Întreprinderea Română Mecanică şi Chimică, ca urmare a eforturilor făcute de statul român şi de o seamă de personalităţi, printre care prof. Elie Carafoli care a fost unul dintre primii acţionari, de a crea o industrie naţională de armament.

Profilul firmei nou înființate a constat în fabricarea bombelor de aviaţie de 50 Kg, 100 Kg şi 225 Kg, a minelor antitanc, echipamentelor fumigene şi a altor produse pentru necesităţile armatei.

După trecerea în proprietatea statului, obiectul de activitate a fost diversificat continuu, prin dezvoltarea de noi capacităţi, destinate atât produselor civile cât şi militare.

Posibilitățile tehnologice și managementul firmei au permis obţinerea şi asimilarea unor produse specifice industriei construcţiilor de maşini (maşini-unelte si agregate, transmisii mecanice, cutii de distribuţie şi transfer, bare de torsiune, punţi pentru excavator, etc.) şi a unor produse care să corespundă necesităţilor armatei şi forţelor de menţinere a ordinii publice (lovituri antitanc PG-7, PG-9, bombe de aviaţie de diferite calibre, rachete antitanc dirijate, grenade de mână, afete pentru mitraliere, etc.).

După 1990,  uzina a trecut prin ample procese de restructurare si reorganizare,  vizând menţinerea obiectului de activitate, restructurarea de capacităţi, externalizarea de active, modernizarea produselor, disponibilizarea personalului.

În decursul timpului, Societatea a trecut din subordinea Ministerului Economiei în subordinea A.V.A.S. și apoi iar în subordinea Ministerul Economiei, fiecare schimbare aducând şi viziuni diferite în ceea ce priveşte viitorul industriei  de apărare.

Societatea, gândită iniţial ca o unitate de mari proporţii, amplasată în două locaţii, a fost transformată în totalitate prin mutarea activităţii din uzina mecanică în staţia pirotehnică, reprezentând, prin această realizare, un model în domeniul restructurarii unităților de profil.

Uzina Mecanică Mija a reprezentat şi reprezintă în continuare simbolul şi totodată motorul activității economice în  judeţul Dâmboviţa,  valorile sale devenind, în timp, o tradiție de familie; procesul continuu de înnoire şi dezvoltare, atât din punct de  vedere al dotărilor,  cât şi al produselor realizate, a condus la crearea, mentinerea si dezvoltarea permanentă a unei adevărate culturi tehnice în rândul personalului şi a populaţiei din zonă.